Inceputurile artei iconografice crestine

Trebuie remarcat faptul ca nu detinem informatii extinse referitoare la aparitia icoanelor din primele secole de crestinism, intrucât ne lipsesc orice fel de date in acest sens.Totusi, pe baza ultimelor investigatii, ne putem face o idee clara asupra caracterului general al acelei perioade. In opera sa fundamentala despre istoria artei bizantine, V.N. Lazarev, examinând toate circumstantele complexe in care a aparut arta crestina timpurie bazându-se pe o serie intreaga de investigatii anterioare, ajunge la urmatoarea concluzie:,,In vreme ce se asociaza in multe privinte antichitatii clasice, mai ales in formele ei târzii mai spiritualizate, isi elaboreaza insa, inca de la inceputul existentei sale, o serie de scopuri specifice.

 

Noul continut tematic al artei crestine timpurii nu a fost un fapt pur exterior. El reflecta o noua perspectiva, o noua religie, o intelegere dintru inceput noua a realitatii. De aceea noul continut nu putea fi invesmântat in vechile forme ale antichitatii. Avea nevoie de un stil care sa exprime,in cea mai buna maniera posibila, idealurile duhovnicesti ale crestinismului. Prin urmare, toate eforturile creatoare ale artistilor crestini se indreptau catre elaborarea acestui stil.

Toate picturile catacombelor, incepând din secolele I si al II-lea, includ pe langa reprezentari alegorice si simbolice, cum ar fi ancora, pestele, mielul si o serie intreaga de scene inspirate din Vechiul si Noul Testament. Scenele corespund textelor sacre, biblice, liturgice si patristice. Principiul fundamental al acestei arte este o expresie picturala ainvataturii Bisericii, reprezentand evenimentele concrete ale Istoriei sacre si indicand intelesul lor launtric.

Aspecte privind radacinile iconografiei

Aceasta arta nu intentioneaza sa reflecte probleme de viata, ci sa le raspunda, si astfel, chiar dintru inceput, este un mod de transmitere al invataturii evanghelice. Liniile principale ale artei Bisericii aici incep sa se formeze. Spatiul iluzoriu, tridimensional, este inlocuit cu planul realitatii; legatura dintre imagini si obiecte devine conventional simbolica. Chipul este redus la un minim al detaliului si la un maxim de expresivitate. Marea majoritate a chipurilor sunt reprezentate cu fata spre adunare,intrucât importanta nu sta numai in actiunea si interactiunea persoanelor reprezentate, ci si in starea lor care, de obicei, este o stare de rugaciune.

Artistul traia si gândea in imagini si reducea formele pana la o limita a simplitatii a carei adâncime de continut launtric este accesibila numai ochiului duhovnicesc. Si-a curatat opera de orice putea fi personal si a ramas anonim; preocuparea lui esentiala era aceea de a transmite traditia.Intelegea, pe de o parte, necesitatea de a se desprinde de incântarea senzoriala si, pe de alta parte, nevoia de a folosi toata natura vazuta pentru a exprima lumea spiritului; caci, pentru a descoperi vederii sensibile lumea nevazuta, nu se cere o sugerare evaziva, ci, dimpotriva, o deosebita claritate si precizie a expresiei; asa cum Sfintii Parinti folosesc formulari foarte clare si exacte pentru a exprima intelesuri ale lumii ceresti. Daca aceasta arta era legata de textele sacre, nu inseamna ca era rupta de viata. Lasând la o parte faptul ca se exprima in limbajul pictural al timpului, legatura ei cu viata nu consta in reprezentarea unui eveniment sau a unui moment psihologic din viata si activitea umana, ci in reprezentarea activitatii insesi, cum ar fi reprezentarile diverselor feluri de ocupatii si profesii, ca semn ca munca dedicata lui Dumnezeu este sfintita.

Mai mult, asa cum am mai spus, insesi temele acestei arte nu reflecta problemele vietii, ci le ofera raspunsuri.In acea vreme a martirajelor, chinurile nu se dezvaluie asa cum nici in textele liturgice nu se descriu. Ceea ce se infatisaza nu este suferinta, ci rabdarea ei ca raspuns. Asa se explica popularitatea larga a unor teme din catacombe, ca Sfantul Proroc David in groapa cu lei, Sfânta Mucenita Tecla si altele.

Simbolistica crestina

Chiar din primele secole, arta crestina este pe deplin simbolica, iar acest simbolism nu era in mod exclusiv caracteristica acelei perioade a vietii crestine. El este in chip esential inseparabil de arta bisericeasca, pentru ca realitatea duhovniceasca pe care o reprezinta nu poate fi altfel transmisa decât prin simboluri.

Cu toate acestea,in primele secole de crestinism acest simbolism este mai ales iconografic, adica legat de o tema. De exemplu, pentru a sugera ca femeia cu copil in brate este Maica Domnului, langa ea sta un profet care arata catre o stea (Valaam). Pentru a arata ca botezul este intrarea intr-o viata noua, cel botezat, chiar daca este matur, este reprezentat ca un prunc.

Simbolistica pagâna valorificata in crestinism

Se folosesc si alte simboluri, nu numai din Vechiul si Noul Testament (mielul, pastorul cel bun, pestele...), ci si din mitologia pagâna, cum ar fi Cupidon si Psyche, Orfeu etc. Utilizând aceste mituri, crestinismul le restabileste sensul adevarat si profund, umplându-le de un nou continut. Aceasta preluare a elementelor artei pagâne de catre crestinism nu se limiteaza doar la prima perioada din existenta sa. Si mai târziu acesta isi ia din lumea inconjuratoare tot ce poate servi drept mijloc si forma de expresie, asa cum Parintii Bisericii se foloseau de filozofia greceasca adaptându-i intelesul si limbajul la teologia crestina. Prin traditiile clasice ale artei alexandrine, care au pastrat elenismul grecesc in forma sa cea mai pura, arta crestina mosteneste traditiile artei antice grecesti.Isi atrage elemente de arta din Egipt, Siria, Asia Mica etc., introduce in Biserica toata mostenirea ei si isi foloseste realizarile pentru implinirea si perfectionarea limbajului sau pictural, transformandu-1in intregime pentru a corespunde cerintei dogmelor crestine.

Cu alte cuvinte, crestinismul selecteaza si adopta din lumea pagâna tot ce era al sau, adica tot ce era ,,crestin inainte de Hristos", tot ce era risipit in ea sub forma de farâme de adevar apoi le aduna laolalta, unindu-le in plinatatea revelatiei.

Influxul in crestinism al acelor elemente ale lumii pagâne prin insasi natura lor, trebuiau sa se reversein el; nu este o patrundere in Biserica a obiceiurilor pagâne, ci o ,,imbisericire" a lor; nu o ,,pagânizare a artei crestine", asa cum se credea adesea, ci o increstinare a artei pagâne.Aceasta incorporare in plinatatea revelatiei atinge toate aspectele activitatii umane. Ceea ce se aduna in Biserica este intru totul propriu naturii umane, creatie a lui Dumnezeu. Ea includesi arta creatoare, sfintita prin participarea la zidirea Imparatiei lui Dumnezeu, care este misiunea Bisericiiin lume.

Ceea ce Biserica accepta din lume este determinat nu de nevoile Bisericii, ci de cele ale lumii, pentru ca in aceasta participare a lumii la zidirea Imparatiei lui Dumnezeu (depinzând desigur de voia ei libera) consta sensul principal al existentei ei.Si invers, sensul principal al existentei Bisericii insesi in lume este lucrarea de atragere a lumii in plinatatea revelatiei - mântuirea ei. Asadar, procesul de imbisericire, careainceput in primele secole de crestinism, este lucrarea fireasca si neincetata a Bisericii in lume. Cu alte cuvinte, acest proces nu seopreste la anumite perioade din existenta ei, ci este functia ei constanta.

Pe masura ce Biserica isi continua lucrarea de zidire, atrage si pana la sfarsit va continua sa atraga din afara tot ce este autentic si adevarat, oricât ar fi de nedeplin, de nedesavârsit, si umple ceea ce lipseste.

Acest proces nu depersonalizeaza, Biserica nu respinge particularitatile naturii umane, nici pe cele legate de timp si spatiu, de nationalitate, pe cele personale sau de alt fel, ci le sfinteste continutul, plinindu-le sensul. La rândul lor, particularitatile nu afecteaza unitatea Bisericii, ci aduc cu sine noi forme de expresie, specifice lor. Astfel se realizeaza unitateain multiplicitatesi diversitatea in unitate, care, atât in totalitatea, cât si in particularitatile ei, exprima principiul sobornicesc al Bisericii. Aplicat in limbajul artei, el nu in-seamna uniformitate sau o maniera generala stereotipa, ci este expresia unui adevar unic in forme variate de arta, specifice fiecarui popor, fiecarui timp si fiecarui om in parte, forme care ne permit sa deosebim icoanele diverselor popoare si epoci,in ciuda similaritatii continutului lor.

Concluzii

Arta crestina timpurie din vremea persecutiei romane era extrem de circumspecta fata de redarile plastice, iar obiectele iconice utilizate, pestele sau paunul, de exemplu, aveau o functie strict simbolica.

Reprezentarea paleocrestina s-a dezvoltat intr-un imperiu care aproape ca nu a cunoscut antiiudaismul, fiind tolerant atât pe plan social cât si religios. Treptat, se pune din ce in ce mai acut problema operarii unei distinctii clare intre ecclesia si sinagogé, pe un fundal de confuzii doctrinare dar si de vadita rivalitate. Reprezentarile iconografice, din ce in mai caracteristice pentru arta crestina, vizau cu prioritate ilustrarea textelor sacre, si ca modalitate comoda de popularizare. Ilustrarea lor face parte, intr-un fel, si dintr-un demers exegetic, pentru ca se urmarea o „traducere", o explicitare a respectivelor texte. In acest context intervine, absolut firesc, o raportare la sursele Vechiului Testament, deci la traditia iudaica.

Treptat, arta reprezentativa s-a structurat, semantic, ca lectura dirijata a evangheliilor ca reflex al dezbaterilor teologice si cliseelor populare, presupunând: detasarea de iudaism, justificarea razboaielor sfinte, lupta impotriva ereziilor, universalizarea crestinismului. Autorii diverselor artefacte operau in conformitate cu prescriptiile canonului oficial, practicând stereotipia. Din momentul in care era probata si acceptata, imaginea era preluata, conservata in tipare cvasiidentice, cu unele detalii care adaptau mesajul la particularitatile zonale, la noile strategii teologice etc. Simbolul, fabula, alegoria se pliau pe teologia oficiala pentru interpretarea dirijata a Bibliei, dar si pe gândirea artistica a vremii. Rolul unei astfel de arte era cu precadere acela de a forma cultura saracilor. Ea trebuia sa exprime identitatea religioasa, dar si pe cea etnica a unei colectivitati.